Tulburarea pervaziva de dezvoltare reprezintă o largă varietate de manifestări presupuse a fi rezultatul unor disfuncţionalităţi de dezvoltare a sistemului nervos central. Cauzele din punct de vedere medical sunt încă necunoscute.

Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigaţii clinice. Singurul mod prin care un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin analizarea comportamentului copilului. De aceea, implicarea părintelui este esenţială, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.

Există însă şi situaţii în care copilul se dezvoltă normal până la vârsta de 2 ani, are toate abilităţile necesare vârstei sale, adică merge, vorbeşte, interacţionează firesc, iar brusc, în jurul vârstei de 2 ani, îşi pierde toate aceste achiziţii.

Intervenţia timpurie este cheia obţinerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că perioada maximă de dezvoltare a creierului uman se află undeva între vârsta de 0 şi 3 ani, fapt ce sugerează într-un mod cât se poate de evident că perioada în care trebuie să se înceapă intervenţia terapeutică trebuie să se găsească undeva în acest interval.

Modul în care putem avea repere în diagnosticarea autismului este evidenţiat de faptul că cel mic este anxios şi de cele mai multe ori speriat, sau opozant cu ceilalţi sau cu tot ce înseamnă lumea exterioară. Primele semene care pot indica o tulburare de spectru autist sunt vizibile încă din perioada în care copilul este sugar. El nu-şi caută mama cu privirea, nu se uita după obiectele care se mişca,nu arăta cu degetul, nu gângureşte, toate aceste pot reprezenta indicii ale unei tulburări.

Sunt situaţii în care copilul este în contact cu realitatea până la vârsta de 2-3 ani şi după această vârstă îşi pierde toate achiziţiile şi contactul cu lumea exterioară dezvoltând stereotipii şi fantezii.

Sunt absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei promoţia 2005 – 2008 din cadrul Universităţii Bucureşti şi master în  Terapie Logopedică  în Procesul de comunicare şi Limbaj  promoţia 2008 – 2010. Experienţă profesională a început în anul 2008, aproximativ 13 ani şi continuă iar în prezent particip activ la activităţile copiilor de zi cu zi pe care îi susţin prin terapie logopedică, artterapie şi socializare.

Programele pentru copilaşi cu care lucrez sunt: ABA, Arterapia şi Socializarea.

Din experienţa mea, cu cât eşti mai “echipat“ în a gestiona situaţii dificile prin care trece un copilaş cu autism se pot declanşa multe beneficii în vindecarea acestora. Este minunat, ca părinte a unui copil cu autism să încerci să-ţi înţelegi copilul în toate manifestările sale. Înţelegerea, toleranţă şi iubirea contribuie la consolidarea relaţiei părinte copil, contribuţia directă a părintelui la progresul copilului.

Relaţia mea cu părinţii cu părinţii are şi ea o semnificaţie importanta. Aşa putem lucra în echipă pentru binele copilului.

Andreea Mitrache

psihoterapeut

În terapia emoţională şi a limbajului şi nu numai e bine să înţelegem nevoile copilaşilor din spatele comportamentelor lor. E bine să acţionăm doar la nevoie şi nu la stările de frustrare ale copilaşului.

Dacă înţelegem “ce îl sperie?”, “ce îl stresează?”, “ce îl calmează?“, „ce-i provoacă disconfort?” participăm împreună cu părinţii la procesul de vindecare a copilaşilor.